Premierul Victor Ponta a susținut poziția ministrului Finanțelor, conform căruia statul nu creează direct locuri de muncă în sectorul privat, ci asigură condițiile în acest sens.
„Am aflat că, în sfârșit, avem realizat un proiect important pentru economia românească, și anume reducerea contribuțiilor de asigurări sociale. În felul acesta putem să creăm mai multe locuri de muncă, să avem mai multă muncă la alb și, ca orice proiect din România, în loc să se facă rapid, se face mai greu, dar important e că îl realizăm”, a spus Ponta.
El a susținut totodată poziția ministrului de Finanțe, conform căruia statul nu creează direct locuri de muncă pentru sectorul privat, ca „în comunism”, ci asigură condițiile în acest sens.
„În lumea privată, statul nu creează locuri de muncă directe, că nu mai suntem în comunism, ci creează – și asta a spus ministrul foarte bine, iar cei care au avut răbdarea și inteligența să citească tot răspunsul au înțeles – condițiile pentru ca firmele private să creeze locuri de muncă”, a arătat premierul.
El a apreciat astfel că atacurile pe care le-a observat și din partea președintelui Băsescu împotriva tinerilor cu studii care se întorc în țară, precum ministrul Finanțelor, sunt incorecte.
Președintele Traian Băsescu a anunțat, joi, că a promulgat legea privind reducerea CAS cu 5 %.
Șeful statului a făcut acest anunț în declarația de presă susținută la Palatul Cotroceni.
„Mi se pare cel mai important subiect, nu numai al zilei, dar un subiect care, după ce va deveni realitate, va avea un impact foarte mare asupra românilor, începând cu 2015”, a spus șeful statului.
Traian Băsescu a menționat că legea este extrem de simplă și nu pune nicio problemă de neconstituționalitate. „Nu m-aș hazarda să trimit la Curtea Constituțională o lege din patru articole, m-aș pune într-o situație penibilă, să îmi spună Curtea că este constituțională”, a precizat președintele.
El s-a referit și la despre afirmația ministrului de Finanțe, Ioana Petrescu, potrivit căreia nu este treaba Guvernului să creeze locuri de muncă, spunând că „avem un guvern profund incompetent, fie că vorbim de premier sau ministrul de Finanțe”.
„Poate doamnei Petrescu îi pică ochii pe un tabel cu situația absorbției și își dă seama că a crea locuri de muncă este o treabă a Guvernului. Este incredibil. (…) Dacă nu am fi avut niciun ban din exterior, mai ales gratuiți, de la UE, aș fi spus că Guvernul nu are resurse, dar cum poți să spui tu, ministru al Finanțelor României, că nu este treaba Guvernului crearea de locuri de muncă. Atunci de ce ați mai promis un milion de locuri de muncă?”, a spus Băsescu.
El a precizat că „România nu va ieși din dificultate până când nu se va face prioritate zero din crearea de locuri de muncă”.
Potrivit președintelui, „singura soluție este intervenția statului pentru crearea de locuri de muncă”.
„Guvernul nu înțelege ce are de făcut. Avem un guvern profund incompetent, fie că vorbim de premier sau ministrul de Finanțe, iar incompetența este cu atât mai gravă, când resursele le ai pe masă”, a mai declarat Traian Băsescu.
Ministrul Finanțelor Ioana Petrescu a declarat, marți, în plenul Camerei, la dezbaterea moțiunii simple a ACL, că nu crede că este treaba Guvernului să creeze locuri de muncă, ea apreciind că treaba Executivului e să creeze un cadru stimulativ, un mediu de afaceri propice pentru crearea de locuri de muncă.
„Eu nu cred că este treaba Guvernului să creeze locuri de muncă. Eu cred că treaba noastră este să creăm un cadru stimulativ, un mediu de afaceri propice pentru crearea de locuri de muncă și încurajarea ocupării în mediul privat. Iar Guvernul din care fac parte face exact acest lucru”, a spus Ioana Petrescu, în plenul Camerei, la dezbaterea moțiunii simple a ACL intitulată „Ministerul MTO-minciună, taxare, oprirea economiei”.
Ea a arătat că scutirea pe profitul reinvestit și reducerea CAS vor avea un efect benefic asupra creșterii locurilor de muncă.
Camera Deputaților, în calitate de for legislativ decizional, a adoptat, în 9 septembrie, în forma inițială, legea privind reducerea CAS cu cinci punte procentuale la angajator, respingând, cu 307 voturi „pentru”, 7 „împotrivă” și 5 abțineri, cererea președintelui Traian Băsescu de reexaminare a acestui act normativ.
La vot au fost prezenți și prim-ministrul Victor Ponta și ministrul de Finanțe, Ioana Petrescu, care a cerut deputaților să adopte această măsură.
Cererea de reexaminare a președintelui Traian Băsescu la legea privind reducerea CAS cu 5% la angajator a fost respinsă anterior de Comisia de buget a Camerei Deputaților.
Proiectul pentru modificarea Legii 571/2003 privind Codul fiscal vizează diminuarea cotelor plătite de angajatori, în funcție de condițiile de muncă, pentru contribuția de asigurări sociale datorată bugetului asigurărilor sociale de stat, după cum urmează: 15,8% (de la 20,8%) pentru condiții normale de muncă, 20,8% (de la 25,8%) pentru condiții deosebite de muncă și 25,8% (de la 30,8%) pentru condiții speciale de muncă și pentru alte condiții de muncă.
În cererea de reexaminare, șeful statului arăta că în anul 2014 deficitul bugetului asigurărilor sociale de stat este de 12,519 miliarde de lei, iar prin diminuarea cotelor plătite de angajatori, în funcție de condițiile de muncă, pentru contribuția de asigurări sociale datorată sistemului public de pensii, deficitul curent va crește cu impactul financiar negativ estimat în expunerea de motive a actului normativ, care variază între 4,860 de miliarde de lei în 2015 și 5,564 de miliarde de lei în 2018, ajungându-se la un deficit de peste 18 miliarde lei la fondul de pensii, pentru anul 2015.